Buna,
Intr-una din diminetile trecute ma indreptam grabita catre servici, ca de obicei, cu mintea plina de tot felul de ganduri…Era cu putin inainte de rasaritul soarelui. Nu era tipenie de om pe strada, tot drumul am intalnit doar 2 caini care s-au uitat gales la mine si s-au intors la somn, nici macar nu s-au sinchisit sa ma latre …. ridic capul din pamant cu gandul sa ma uit dupa soare,( iubesc momentul in care apar primele raze de soare, parca creste si in mine lumina! ) si dau cu ochii de roscovarii din gardul viu ce imprejmuia pe vremuri curtea scolii (acum retrocedata unui cetatean).
Zeci de pastai atarnau si primul meu impuls a fost sa culeg una si s-o manac…mic copil fiind, obisnuiam sa mananc miezul moale din pastaie, bunica mea, dumnezeu s-o ierte, ne invatase si ne si delegase sa-i culegem in fiecare toamna pastai. Facea un ceai, dar sincera sa fiu nu-mi amintesc pentru ce-l folosea…
Cand am ajuns la destinatie inca mai alegeam miezul din pastaie….spre marea mirare a oamenilor care ma asteptau la intrare. Am vrut sa le explic de ce sunt atat de hotarata sa termin de mancat, dar am realizat ca n-or sa ma asculte asa am renuntat. In schimb, am decis ca este un subiect bun pentru un articol 🙂 Continuă să citești
