Salut,

Ma pot declara norocoasa pentru ca pot declara cu inima deschisa ca sunt doua locuri dragi sufletului meu in Inegalabila noastra Romanie :

• locul de bastina al mamei mele, care se gaseste undeva in judetul Bacau, un sat pierdut printre dealuri, paduri si fanete, o adevarata oaze de liniste, un loc bine-cuvantat de Dumnezeu cu oameni de treaba.
• Delta Dunarii, care a fost initial locul de suflet al sotului meu, dar pe care l-am imbratisat pentru ca m-au atras ineditul sau si oamenii, linistea si calmul pe care le ofera.

Pentru ca am promis intr-un articol anterior ca voi scrie despre Delta Dunarii, am ales sa vordesc despre ea in acest articol ce se inscrie in campania Blogal Initiative care sustine campania Romania Inegalabila.

Am fost de mai multe ori la Caraorman dar de fiecare data am plecat de la Tulcea pe bratul Sulina, fie cu vaporul fie cu “rapida” cum o numesc localnicii, o salupa care face curse regulate Sulina-Tulcea si viceversa.

Imi povesteau cu insufletire ai mei despre drumul pe canale catre grind. Pana acum copii au fost prea mici pentru un drum de mai bine de o ora cu barca cu motor  dar nu si de data asta 🙂

Asa ca ne-am luat bagajele si pe bunica de 90 de ani si am pornit cu totii cu barca amicului nostru Florin (un fel de var de rang 3 cu sotul meu) si am pornit de la Murighiol…eram 7 insi in barca si bagaje de cat un munte, parca auzeam sarmana barca cum gemea sub atata greutate…dar toata lumea era vesela 🙂

De la Murighiol am mers in aval pe bratul Sfantul Gheorghe pana la Uzlina… eram foarte emotionata de intalnirea cu Uzlina pentru mine o zona de agrement celebra……

Ma asteptam sa intalnesc o multime de turisti, dar prezenta era slaba…spre fericirea pasarilor care zburau linistite printre stufuri 🙂 dar si a mea pentru ca am putut face din mers o multime de fotografii…toata lumea era vesela…si nici nu se putea altfel, afara era soare dar in barca domnea o racoare foarte placuta…curentul flutura pletele si creea o mare stare de bine !

Pana la Lacul Isac nu cred sa fi intalnit mai mult de 3 barci…dar m-am gandit ca este marti si ca probabil alta va fi situatia la sfarsit de saptamana…

Am traversat lacul, o imensitate albastra cu o apa foarte limpede pentru perioada anului in care ne gaseam (de fapt nivelul apelor in toata zona era mult peste normalul perioadei. Acest fapt, combinat cu claritatea extraordinara a apei a creat problem serioase pescarilor pentru ca practic pestele nu se lasa pacalit de plase…)

Am incercat sa prind pasari in fotografii, dar zgomotul pe care-l facea motorul barcii le punea pe fuga de fiecare data…(Florin spunea ca in ultima perioada pasarile sunt agitate si sperioase, banuiesc ca si plimbarea asta continua cu motoare zgomotoase trebuie sa le deranjeze…nu mai exista barci cu vasle, toti pescarii dispun acum de barci usoare din fibra cu motoare care pot depasi 100 cp deci si zgomotoase.)

Una a fost totusi amabila si s-a lasat fotografiata!

Din Lacul Isac am intrat pe canalul Litcov…

si apoi pe canalul Caraorman.

M-a surprins faptul ca primul era destul de ingust comparativ cu cel de al doilea, asa ca am intrebat de ce. Mi s-a spus ca pe la sfarsitul anilor ‘80 Ceausescu a vrut sa construiasca un combinat de extragere a siliciului din nisip, dar a venit Revolutia si lucrarea a fost abandonata (in prezent e o ruina in care se adapostesc vacile si caii bastinasilor).

Printre lucrarile de infrastructura realizate cu aceasta ocazie s-a numarat si amenajarea fostului canal Caraorman care a fost latit si adancit foarte mult si i-a fost atasat un bazin in dreptul combinatului, pesemne ca sa poata primi vase cu pescaj mai mare…

Eram aproape de a intra in bazin, dar observ ca Florin ocoleste satul pe canal si merge la cherhana (punctul de colectare a pestelui).

Abia acolo am intalnit peisajul de Delta pe care-l aveam in minte….din canul principal pleca unul mai mic despre care am aflat ulterior ca ducea pe vremuri pana la magazinul din sat (adica in centru satului). De-alungul canalului printre stuf si papura se puteau zari laolalta barci din lemn abandonate dar si barci moderne…(poza este din zilele urmatoare, pe moment nu am avut ispiratia sa imortalizez zona 🙂 )

Bine-nteles ca imediat ce s-au debarcat, copii au luat-o pe buni si si-au racorit picioarele in primele balti pe care le-au vazut…

dar au iesit la fel de repede cand au descoperit ca sunt pline de lipitori…una din sursele alternative de supravietuire in zona…se pare ca sunt localnici care se indeletnicesc cu colectarea si livrarea acestora si ca cerere exista!

Baietii au fost sa „parcheze” barca iar eu am urmarit cum o lisita isi hranea puisorii…acestia fugeau zglobii peste frunzele de nuferi galbeni care impanzeau locul ca peste un pod de pontoane 🙂

Distanta de la cherhana la casa bunicii am parcurs-o cu masina lui Florin (altadata drumul acesta de 1.5 km era facut pe jos…sincer am multumit cerului ca tehnologia a ajuns aici pentru ca, la cat de tare ardea soarele si la cat bagaj aveam, ne vedea Dumnezeu, vorba aia…).

Sotul meu povestea ca atunci cand erau copii locul era un desert, acum iarba a acoperit practic dunele de nisip schimband complet peisajul…doar in apropierea ruinelor vechiului combinat am dat de o zona nisipoasa care ne-a pus ceva probleme…

dar cand am intors capul am ramas suprinsa de balta care se intindea in fata ochilor mei….parca era dintr-un alt film 🙂

Am ajuns in sfarsit la casa bunicilor sotului meu…m-am uitat la chipul bunicii, era parca impietrit de emotie (locuieste cu socrii mei de 3 ani si atunci cand ajunge in Delta se comporta de parca ar fi ultima data cand isi vede casa in care a locuit toata viata).

Casa pastreaza parfumul si specificul zonei. (Nu am facut nici o amenajare si nici nu vom face ceva atata timp cat bunica traieste…mama face lucrari de intretinere, pentru ca nefiind locuita de atat timp a inceput sa pice ba una, ba alta…).

Cand stau acolo ma simt ca acasa, chiar daca nu am acelasi confort…ma simt linistita si impacata…acolo nu exista problem si ingrijorari( le las de obicei la intrarea in Delta), nu exista televizor si internet ca sa-mi tulbure gandurile si somnul…acolo, intre peretii de lut, ma reconectez cu mine insami!

 

Dupa ce am despachetat, am recuperat de prin vecini si de la neamuri butelia si  frigiderele si am facut un pic de ordine, sotul meu ne anunta ca a doua zi o sa mergem la Sulina ca sa vedem Marea!

Florin a avut buna-vointa sa faca acest drum pe canale si nu pe Bratul Sulina….a fost o calatorie extraordinara…furtunile din primavara schimbasera iar peisajul deltei, asa ca pescarii au fost nevoiti sa taie plaurii ca sa-mi faca drum…am mers cu barca pe canale atat de inguste incat barca atingea malurile 🙂 am avut timp sa ne bucuram ochii si sufletul….iar copii au fost pur si simplu extaziati!

(sunt multe si toate foarte frumoase, nu ma puteam decide pe care sa le aleg…asa ca o sa le urc pe net : https://www.facebook.com/InegalabilaRomanie/app_1494913710726497 🙂 foloseste si tu aplicatia pentru a imparti cu lumea mare imagini dragi inimii tale)

Am ajuns la mare dupa mai bine de 2 ore de haladuit printre stuf si nuferi…mai fusesem acolo cu mai bine de 10 ani in urma, dar pe atunci nu era nimic amenajat.  Aveam asteptari foarte mari pentru ca sotia lui Florin ridicase in slavi plaja….am ramas un pic dejamagita…plaja era OK,

dar drumul catre plaja era la fel de deplorabil….

Marea era dulce, de unde am tras concluzia ca in ziua respective noi faceam baie in Dunare de fapt (ei spuneau ca nu au intalnit niciodata aceasta situatie si ca de fiecare data apa a fost mai sarata decat la Mamaia…dar batea foarte tare vantul si probabil a influentat in vreun fel curentii)

Seara ne-am oprit la o terasa pe faleza…era atat de frumos acolo! Mi-am dat seama de ce era orasul asta atat de cautat in perioada interbelica….pacat ca acum nu mai este asa!

Mancarea a fost foarte buna iar servirea pe masura, ceea ce a fost foarte bine pentru ca altminteri se strica zen-ul sotului meu care are o problema cu comportamentul chelnerilor 🙂

Pentru ca se facuse deja tarziu, ne-am intors in sat pe bratul Sulina…tocmai apunea soarele!

Atunci am experimentat o senzatie ciudata…desi nu-mi era frig, imi inghetasera picioarele…curentul din barca acum nu mai era chiar placut…am asezat copii pe fundul barcii si i-am acoperit cu paturi…

Urmatoarea zi a fost dedicata pescuitului…ne innebunise practice fiu-miu cu asta 🙂 voia sa faca spinning!!!( Termen pe care-l descoperise in urma cu ceva timp la o partida de pescuit alaturi de tatine-sau)…asa ca ne-am luat bagajelul si am plecat cu barca …deja eram cu doua barci pentru ca tocmai isi cumparase cumnatul meu un motor si il montase pe o barca ca sa-l testeze…testele le facea sotul meu 🙂

Am mers cu totii la locul de pescuit a lui Florin…cand am ajuns acolo am avut senzatia ca s-a oprit timpul, nu cred sa fi vazut ceva mai frumos in viata mea…

Micul grind pe care isi avea tabara Florin era mostenire din batrani……

Recunosc ca am simtit un pic de gelozie si ca mi-a parut rau ca acel loc nu a mers pe ramura noastra ci pe a lui 🙂

Batea un pic vantul dar era tare cald…se simteau valurile ca la mare pe suprafata lacului pe care-l traversasem…pe insula aceea intre ape am vazut cum pregatea Florin sculele pentru pescuit, eram tare curioasa, recunosc….

Am mers la pescuit, desi era prea cald pentru gustul meu…dar m-am bucurat pentru ca apa era atat de limpede ca puteai urmari cu usurinta cum inotau pestisorii…doar ca nu prea am avut noroc, asa ca daca nu ar fi fost Florin probabil nu am fi putut manca peste prajit in acel décor….

 

Copii au ajutat cu mare entuziasm la curatarea pestelui de pus in tigaie….chiar daca au plictsit cam repede 🙂

Stand in comodul meu fotoliu de campanie, mi-a atras atentia stuful pe care-l urmaream cum se apleca gratios sub bataia vantului chiar in fata…m-am intrebat cum fac oamenii acestia sa-l tina in frau…stiam ca pe timpul lui Ceausescu erau campanii de defrisare pentru stuful din Delta care era folosit pentru celuloza si hartie…

Tocmai atunci s-a intors Florin care fusese sa verifice plasele de pescuit, asa ca l-am abordat pe el cu acest subiect.  Mi-a spus ca de cele mai multe ori pur si simplu este ars si ca doar o mica parte din el era valorificat. Sunt cateva familii care taie stuful pentru a-l alege si a-l exporta…se pare ca peste hotare are mare cautare… cata pierdere!!!

Dupa cateva ore am plecat, dar nu inainte de a spala vasele in apa din Dunare…situatie care mie mi s-a parut bizara …in aceeasi apa aruncasera mai devreme resturile de peste….

Ne-am intors a doua zi, prilej cu care feciorul meu a gustat din placerea conduceriii unei barci cu motor (evident sub stricta supraveghere a tatalui, chiar daca el n-a prea simtit asta )

Dar de data asta norocul a suras pustilor mei…

au ajuns acasa mandri nevoie mare cu cateva kg de bibani 🙂 de-ajuns sa puna buni de o mancare…ca veni vorba de mancare, cred ca-ti dai seama ca ne-am delectat cu peste prajit, plachie de peste, rasol de peste, ciorba de peste 🙂

Noroc ca eram obisnuiti, dar nu se compara la gust cu ceea ce am mancat acolo… habar nu am ce a facut diferenta..sa fie pestele proaspat, sa fie apa din zona ori poate simplu fapt ca mancam in mijlocul Deltei ?

In fiecare seara mergeam la magazin in centru ca sa ne racorim cu cate o inghetata sau cate o bere, dupa varsta si pofte 🙂 Mi-au placut oamenii, sunt deschisi si comunicativi (poate si pentru ca mama soacra se trage de acolo)….am aflat povesti interesante si am realizat tot-odata ca viata lor nu este chiar atat de usoara…chiar daca pare lipsita de griji!

Se trezesc cu noapte-n cap ca sa mearga la pescuit pentru ca daca trece de ora 10 nu mai au unde preda ceea ce au prins…de multe ori se intorc cu mana goala…sunt si acolo oameni intre oameni, ca peste tot, nu degeaba se spune ca omul sfinteste locul!!! Sunt gospodarii asezate cu gradini frumoase si ingrijite la fel cum sunt si case darapanate…

Poti sa te bucuri de tot confortul “ca la oras”, dar la fel de bine poti gasi oameni care nu au sapat un wc in curte…

E adevarat ca satul este mult imbatranit si ca din cauza asta multe case au ramas parasite si se darama…pacat, pentru ca acolo pare a fi raiul pe pamant…sau poate este pentru mine care vin doar in vizita o data pe an 🙂

Duminica am iesit din balta pe acelasi drum pe care am intrat…dar inainte de a pleca ne-am bucurat de un spectacol tare dragut….

filmuletul de la cherhana

Am avut norocul sa intalnesc si pelicani!

Tot drumul m-am intrebat de ce nu vin turistii aici! Sunt 2 pensiuni exact pe canal, exista pensiuni si in sat si la fel de bine pot gasi gazduire la oameni, fiecare dupa buget si dupa preferinte… exista padurea declarata rezervatie naturala, deosebita si spectaculoasa, dar si posibilitatea de a pleca pe canale la pescuit…localniciii sunt oameni deschisi si amabili…este o zona curata (spre surprindera mea n-am prea vazut pet-uri si doze aruncate de-aiurea)… oare ce-i impiedica pe turisti sa vina?

Ma gandeam ca pentru acesti oameni din Caraorman dezvoltarea turismului ar putea fi salvarea, salvarea lor si a satului insusi!

Cu aceste ganduri in minte  am ajuns la Uzlina…cand sa iesim inapoi pe Sf. Gheorghe ne-a intampinat o mare doza de bere aruncata cu nonsalanta de un “domn” dintr-o barca ce tocmai trecuse pe langa noi….mi s-a umplut inima de mahnire si nu am putut sa nu ma intreb daca chiar are nevoie Delta de astfel de turisti.

Eu mi-am educat copii in spiritul respectului pentru natura, stiu ca si tu ai facut-o. Hai sa ne unim fortele pentru a transmite mai departe acest mesaj!

In loc de incheiere, iti las o poza care a constituit lait-motivul calatoriei in Delta: reactia lisitelor la trecerea barcii…mi s-a parut extrem de amuzant felul in care alergau pe apa in loc sa-si ia zborul!

Cu prietenie,

Elena Badea.

Comments

comments