Salut,
Nu am scris de multa vreme, nici nu mi-am dat seama cat de mult mi-a lipsit pana acum cand m-am asezat in fata calculatorului hotarata sa fac asta 🙂
Uneori viata te ia pe sus , te ia valul, cum se spune, si te trezesti ca ti s-a schimbat directia, valul te-a pus pe una noua…asa sunt eu acum iar valul meu se numeste TEACH for ROMANIA.
Luni incepe o noua etapa a vietii mele, se incheie una care mi-a adus multa incarcatura emotionala ( cu precadere negativa) dar si multe lectii pe care era musai sa le invat , si incepe una in care sper sa ma regasesc,….de luni imi incep calatoria catre un invatator dedicat copiilor cu care invata ( pe care ii invata si de la care invata).
Toti cei care ma cunosc m-au intrebat ce m-a apucat acum, de ce am asteptat 20 de ani ca sa ajung intr-o clasa, daca consideram ca acolo imi este locul? Raspunsul meu nu a fost pe placul multora, dar este sicer: mi-au trebuit 20 de ani ca sa ajung la maturitatea necesara pentru a putea accepta RESPONSABILITATEA DE A FORMA OAMENI!
Pentru ca asta face un invatator si simt pe umeri greutatea acestei responsabilitati asa cum simtea Athlas pe umerii sai greutatea boltii ceresti. Am avut nevoie de20 de ani ca sa-mi antranez spatele pentru asta 🙂 Evident ca este exagerata comparatia, dar am ales-o special pentru a sublinia procesul meu….
Nici macar nu a fost chia asa de “neasteptata” aceasta alegere, pentru ca prima data mi-a trecut prin minte ca asta este menirea mea prin 2012 cand faceam un curs de biblioteconomie la CCD Ialomita. Intr-o discutie pe care o avea o colega de curs cu doamna inspector aceasta a intrebat ce ar trebui sa faca ca sa treaca de pe functia de secretar de scoala la cea de cadru didactic….cumva m-am regasit in acea discutie, dar nu am facut nimic (si nici daca protagonista a urmat sau nu sfaturile primite )
Probabil ca inca nu venise inca timpul….nu eram inca omul potrivit, a trebuit sa mai am parte de cateva experiente care sa ma invete cum sa fac fata situatiilor neprevazute si in continua schimbare, cum sa invat sa-mi asum responsabilitatea pe care ti-o da o functie indiferent de ceea ce simti referitor la aceasta responsabilitate. A trebuit sa invat sa ascult, sa invat sa caut solutii, sa devin flexibila…aveam nevoie sa stiu toate acestea inainte de a merge in fata unor copii si de a avea pretentia de a-i forma.
Punctul de cotitura a fost decizia de a aplica pentru programul de formare oferit de Teach for Romania. Faptul ca am vazut anuntul de recrutare in ziua de Craciun, a fost pentru mine ca un semn divin. Mi-am zis ca a venit timpul sa fac asta….nu a fost o decizie luata sub impulsul momentului, mi-au trebuit 3 saptamani sa aplic , dar am facut-o si sunt recunoscatoare pentru tot ce am primit de la acest program si de la oamenii care l-au gandit si l-au pus in practica.
Au urmat mai multe etape de selectie apoi prima conferinta unde am intuit pentru prima data cu adevarat in ce ma bagasem 🙂 am facut pentru prima data cunostinta cu ce inseamna drumul pe care urma sa pasesc (a fost un intro). In cele 2 zile de conferinta am trecut de mai multe ori de la agonie la extaz si nici macar nu-mi mai amintesc de ce acum, dar am plecat de acolo constienta de valoarea oamenilor pe care i-am intalnit…si asta mi-a dat puterea de a merge mai departe! Mi-a placut sa fiu in compania unor oameni care pareau sa aiba aceleasi valori ca mine, a fost fain sa vorbesc si, uitandu-ma in ochii celorlati, sa vad ca au inteles ce vreau sa spun…
In urmatoarea etapa am mers pe rand, cu un invatator si un professor Teach , o zi la clasa. M-a uimit fiecare in felul sau…de la invatator am aflat ca este mult mai fain sa lasi copilul care nu a stiut un raspuns sa-si aleaga un coleg care sa-I explice decat sa auda de la invatator raspunsul corect, ca este bine sa-i lasi sa vorbeasca liber pentru ca imaginatia si inteligenta lor sunt nemarginite…am fost uimita de cat de multa caldura au putut oferi acei copii unui necunoscut, cu cate naturalete m-au adoptat. Pentru asta voi fi mereu recunoscatoare Sorinei Ion,pentru ca despre ea este vorba.
De la professor am aflat ca nu poti avea acelasi tip de discurs atunci cand ai in fata copii de 9 ani si de 13 ani. Am invatat ca trebuie sa duci invatarea aproape de copil, de mediul pe care el il cunoaste pentru ca in felul acesta el devine interesat, ca este important sa pui intrebarea potrivita la momentul potrivit ca sa-si mentina interesul. Am simtit un fel de energie magica care invaluia fiecare persoana din clasa, m-am simtit atrasa in poveste si m-am trezit ca vreau sa ridic mana ca sa raspund. A fost fantastic sentimentul. Sper sa pot crea si eu acea energie in clasa mea, asa ca multumesc Ionelei Munteanu pentru sansa de a vedea ce inseamna asta!
Ultima etapa din procesul de recrutare consta intr-o scoala de vara care dureaza 6 saptamani in regim de tabara – LSA (Leadership Summer Academy). Asta inseamna ca 6 saptamani toti cei recrutati stau impreuna, zi si noapte, intr-un spatiu pus la dispozitie de Teach. Cand am citit ce ofera aceasta scoala nu am intuit nici macar la o zecime din ce am primit cu adevarat, trebuie sa fii acolo, sa traiesti experienta ca sa intelegi valoarea ei….dar inca nu am ajuns acolo cu povestea 🙂
Totul parea senin si luminous, mai ales dupa ce am fost la clasa, cand deodat’ apar nori grei de furtuna.
La munca lucrurile au luat o asa intorsatura, incat parea ca este imposibil sa pot demisiona, seful meu a pus asa presiune pe mine, incat mi s-a parut incorect sa plec si sa-l las in momentele acelea….asa ca, dupa vreo 2 saptamani de munca cu mine insami, mi-am luat inima in dinti si am scris ca ma retrag din program explicand si motivul. A urmat una din cele mai grele nopti din viata mea…oricat am incercat sa ma amagesc cu gandul ca voi relua procesul anul viitor, perspectiva de a face ceea ce faceam inca un an…sau inca 25 (pentru ca aveam experienta ratarii momentului din alte etape ale vietii mele), m-a speriat cu adevarat, pentru ca eu nu ma vedeam facand contabilitate sau taxe si impozite atata amar de vreme…
Totusi ceva bun s-a intamplat, am realizat ca l-am scapat pe sef de o problema si mi-am pus-o eu pe umeri si asta cu buna-stiinta. Constientizand asta, m-am linistit, stiam ca nu voi ramane 25 de ani acolo 🙂 nu mai speram insa ca voi pleca anul acesta, acceptasem consecintele deciziei luate, dar voiam totusi sa mai am o ultima discutie, asa mi se parea normal….
Asta o fost calea oferita de univers ca sa-mi regasesc drumul pentru ca mi s-a dat sansa de a merge mai departe.” De ce?”, am intrebat.” Pentru ca decizia de a intrerupe colaborarea a venit de la tine, nu a fost decizia noastra”, a fost raspunsul primit…la asta nu m-am asteptat, dar nu am stat prea mult pe ganduri ca sa accept aceasta noua sansa.
Desi nu a fost usor, pana la urma mi-am convins seful ca drumul meu este invatamantul, ca locul meu este acolo intre copii (stiu ca puteam pleca si fara sa fac asta, dar omul a fost intotdeauna corect cu mine si am simtit nevoia sa-l fac sa inteleaga ca plecarea mea nu are legatura cu dansul ci cu mine).
S-a dovedit ca dumnealui a fost cea mai usoara reduta 🙂 familia a fost mult mai greu de convins ca stiu ce fac!
Si uite asa, incet-incet, a sosit si momentul plecarii in LSA. Imi amimtesc ca nu simteam nimic cu o seara inainte si ca ma miram de asta…era ciudat, dar banuiesc ca trecusem prin multe emotii contradictorii in ultimele saptamani si ca era felul meu de a ma proteja…
Auzisem de mai multe ori, de la cei din generatiile trecute, ca programul este extraordinar de solicitant dar ca recompensa, ceea ce iti ofera, este pe masura! Evident ca nu am inteles ce vor sa spuna 🙂
Ce am primit acolo a fost dens, intens…am primit informatii despre psihologie, neoroplasticitate, valori si sabotori, despre predarea bazata pe atasament si cultura clasei. Am invatat ce inseamna competente cheie, generale si specific, cum sa formulam obiective si cum sa le folosim ca sa facem o planificare de unitate de invatare. Am facut PCM (Process Comunnication Model) si am inteles de ce acelasi mesaj este perceput in mod diferit de la o persoana la alta.
Am invatat o multime de lucruri de la trainneri extraordinari, dar am invatat foarte mult si unii de la altii, unii despre altii. Si probabil ca acesta este marele avantaj al acestei scoli: am intrat niste straini si am iesit dupa 6 saptamani prieteni, ne putem baza unii pe altii. Forta grupului este fantastica!
Toate acestea s-au intamplat in primele 3 saptamani…urmatoarele 3 au fost de practica la clasa. Acolo am inteles cat de bine ma simt intre copii, cat de usor ma conectez cu ei si ca nu au nevoie decat de putina incredere si devin mediu sigur in care sa se poata exprima, pentru a se deschide si a deveni activi la clasa. Predarea bazata pe atasament si asigurarea unui mediu in care el sa se simta in siguranta, par a fi cu adevarat conditiile necesare pentru a genera dorinta de invatare in elev!
Aici am experimentat unele din cele mai intense momente de fericire, dar si caderi psihice, sentimente de neputinta . Peste toate am putut trece pentru ca nu am fost singura, am avut cu cine ma bucura si pe umarul cui plange. Si aici nu vorbesc doar despre colegii mei din generatia 5, ci si despre mentori si despre tutori, oameni din Teach care au trecut in anii anteriori prin procesul prin care treceam noi.
Faptul ca am avut aproape tot timpul oameni care ne-au aratat ce am facut bine si ce mai avem de imbunatatit din perspectiva experientei lor de la clasa, care ne-au creat obisnuinta de a ne analiza obiectiv munca, ne-a ajutat sa crestem foarte mult….
La finalul LSA-uluii primisem atat de multe incat ne era greu sa ne amintim ce facusem in primele zilede tabara 🙂
Cand ne-am intors a trebuit sa ne apucam de invatat didactica si metodica pentru examen. Majoritatea intram maine in sistemul de invatamant ca profesori/invatatori “necalificati” pentru ca nu avem liceu pedagogic sau studii in domeniu, asta desi avem o multime de calificari in alte domenii…
Abia cand am inceput sa invat am realizat ca LSA-ul mi-a creat un cadru mental de intelegere a ceea ce citeam…si probabil ca nu as fi realizat asta, daca inainte de a pleca nu incercasem sa invat metodica, dar renuntasem rapid pentru ca mi se parea ca citesc in chineza…a fost pentru prima data in viata mea cand am considerat ca limbajul codului fiscal este floare la ureche !!!!
Am trecut prin experienta examenului (trecusera vreo 3 ani de la ultimul examen si cred ca era timpul sa ma apuc iar de invatat) si a primei sedinte publice de repartizare a postului care m-au adus la o alta Scoala din judet decat cea din satul meu, (spre dezamagirea mea care plecasem la drum cu convingerea ca o sa ajung acolo ca sa pot da din ce am primit “ copiilor mei”).
Mi-am zis ca o sa ajung la copiii care au cu adevarat nevoie de mine si cu gandul acesta plin de speranta plec maine catre scoala!
Simt emotii puternice si amestecate. Este nerabdarea de a ajunge la clasa, de a-mi cunoaste elevii , dar si teama de necunoscut ce-mi da un soi de nesiguranata. Stiu ca vor urma luni grele, cu multe provocari venite de la mine, mai cu seama, dar si de la copii si parinti. Va trebui sa invat regulile unui nou colectiv dar si cum sa stabilesc reguli la clasa alaturi de copii…si va fi multa munca de planificare, de predare, de evaluare…
Maine voi afla ce clasa vor fi copiii ce-mi cad in grija…un pic de mister la inceput de aventura, exact ca in romanele de aventurii ale copilariei mele 🙂
In loc de incheiere iti las un link catre site-ul Teach for Romania impreuna cu invitatia de a face un pic de cercetare. Cine stie, poate organizatia va fi si pentru tine valul care-ti va schimba cursul vietii !
Cu prietenie,
Elena Badea.