Murul si sanatatea

Salut,

murulImi face placere sa vorbesc despre aceasta planta pentru ca are” parfum de copilarie”, una dintre cele mai vii amintiri din acea perioada fiind legata de culegerea murelor.

Dupa cum am mai spus si cu alte ocazii, prima parte a vietii mele si toate vacantele de vara le-am patrecut la bunicii din partea mamei care traiesc intr-un sat, intre dealurile Moldovei. Ei sunt cei care mi-au deschis apetitul pentru fructele salbatice. Incepand cu fragii la inceputul verii, apoi capsunile salbatice (o explozie de aroma, infinit mai gustoase decat cele pe care le crestem in gradina, ca sa nu mai discutam despre ceea ce gasim in magazine), zmeura si in final murele, toate ne tineau, copii fiind, pe dealuri, zi lumina.

Daca in cazul primeleor trei, alergam exclusiv pentru placerea noastra, cand venea vremea murelor bunica intervenea  si ne “arvunea” pentru cules. Avea bunul obicei de a face o dulceata delicioasa din mult ravnitele fructe.

Intr-o dimineata, cam pe timpul asta, dupa ce si-a facut toate treburile din curte si s-a asigurat ca toate vietatile au mancare si apa, a sunat adunarea. Aveam fiecare cate o galetusa in mana iar in stape nelipsita traista tesuta de bunica in care ne inghesuisem apa si ceva de ploaie. Am pornit la deal, stiam din start ca era necesar sa traversam primul deal si abia pe coastele celui ce-i urma aveam sa gasim rugi de mure. (asta pentru ca primul deal era “imblanzit” pentru agricultura iar urmatorul isi pastrase frumusetea salbatica fiind acoperit cu paduri si fanete).

In anul acela productia de mure era slaba…dupa ore intregi de alergat abia daca stransesem, adunat de la toata lumea, trei sferturi de galeata. Dezamagita, bunica a hotarat sa ne intoarcem…

La vremea aceea eram indragostita de povesti (cum era si normal la ce 9-10 ani pe care-I aveam), asa ca mi-a venit ideea nebuneasca de a purta si eu pe umeri galeata, asa cum citisem …numai ca am reusit cumva s-o dau peste cap si s-au vars in colbul de pe drum pretioasele fructe…nu am mai vazut-o niciodata atat de furioasa pe bunica (nici inainte de intamplarea asta, nici dupa)…efectiv era rosie ca focul si agita cu frenezie mainile prin aer. Ma facusem micuta de tot J Drept resplata pentru fapta mea, bunica m-a desemnat responsbil oficial cu recuperarea lor…asta in timp ce toti ceilalti se odihneau la umbra unui arbore de pe marginea drumului…

Rezerva de dulceata din anul acela a fost complet compromisa 🙂

Eu am ramas mereu indragostita de gustul lor si ori de cate ori ajung in zona in perioada aceasta a anului, imi provoc familia in cursa pentru mure. Din pacate, dulceata nu am mai mancat de cand eram copil….

Cum il recunosti

Murul, sub denumirea sa stiintifica de rubus fruticosus, este un arbust spinos ce creste in zone deluroase, la margini de padure, prin tufarisuri si pe coaste.

Poate atinge pana la 2 m, are ramuri indreptate in sus sau aplecate cu ghimpii puternici in forma de gheara si frunze imparipenate cu 5 foliole inegale, cu dinti neregulati pe margine, mai deschise pe dos, cu peri pe nervure principale si ramificatiile ei. Petiolul are ghimpi incovoiati. Florile sunt albe, grupate in raceme, cu petale mari. Fructele sunt polidrupe, negrebrumate la maturitate, bine dezvoltate, dulci-acrisoare.

Ai grija ca de multe ori acest arbust este confundat cu murul de miriste (Rubus caesius) care creste in zona de campie pe razoare, pe langa garduri, pe marginea apelor, si ale carui frunze nu au proprietati terapeutice.

Murul de miriste este mai putin viguros, cu ghimpi mici si desi, frunze cu 3 foliole (fata de 5 la rubus fruticosus), fructe mult mai mici si incomplet dezvoltate.

Substante active

  • Frunzele contin: tannin, flavonoide, acizi (malic, lactoizocitric, succinic, axalic, etc.), vitamin C aproximativ 40 mg%, inositol, etc
  • Fructele contin acizi organici, pectine, grasimi, pentozane, antociani precum  crizantemina, acid folic, vitamin C, magneziu.

Indicatii terapeutice

1. Frunzele au cea mai are putere tamaduitoare, ele avand proprietati dezinfectante, cicatrizante, reglatoare hormonale si antihemoragice.

Ele sunt folosite in:

  • uz intern pentru combaterea colicilor, in boala diareica, in infectiile urinare, in inflamatii ale cavitatii orale si ale faringelui, impotriva bronsitei, diareei, a bolilor de rinichi, enterocolitelor, afectiunilor pulmonare
  • uz extern in tulburari minore de insuficienta venoasa (gambe dureroase) si in hemoroizi

2. Fructele sunt depurative, racoritoare, usor astringente, laxative in stare proaspata si antidiareice in stare uscata; pe vremuri, fructele erau frecvent folosite pentru a trata  bolile de gat.

Modalitati de folosire

mure1. Fructe in stare proaspata: Murele au o valoare energetica scazuta (203 – 226 kJ/ 100 g fruct), dar sunt valoroase in alimentaţie datorita continutului de acid ascorbic, acizi fenolici si substante minerale.

Sunt urile in caz de:

  • constipatie – cu 15 minute inainte de fiecare masa se mananca 3-4 pumni de mure proaspete, dupa care se iau 1-2 lingurite de miere.
  • dureri de gat, raguseala – in acest caz se face un preparat din jumatate de pahar de mure proaspete cu un pahar si jumatate de miere lichida care se lasa la macerat timp de 40 de zile. Se consuma patru-sase lingurite pe zi, ca atare sau filtrate.
  • bolile de inimapot fi ameliorate iar procesul de imbatranire vizibil incetinit datorita faptului ca murele au foarte multe antocianice,( care le dau coloritul lor specific si care sunt niste antioxidanti grozavi,) vitaminele E si C si de acidul elagic
  • datorita continutului de pectina si de alte fibre, murele au rol protector asupra sistemului tau digestic (desi vitamina C s-ar putea sa iti creasca apetitul, nu esti in pericol pentru ca fibrele vor tine obezitatea la distanta)
  • 3 pumni de mure consumate cu un sfert de ora inainte de masa te pot proteja de amigdalite sau simple dureri in gat, de raguseli, constipatie sau menstruatie prelungita. Chiar si infectiile urinare pot sa fie ameliorate cu ajutorul acestor fructe.
  • datorita proprietatilor remineralizante si astringente, antireumatice si hipotensive, murele pot ameliora simptomele osteoporozei sau emfizemului pulmonar, ale arteriosclerozei, candidozei bucale sau fibromului uterin.
  • datorita acidului clorogenic, responsabil de prevenirea formarii substantelor cancerigene in organism, aceste fructe fructe pot sa previna anumite forme de cancer, cum ar fi cel de san, stomac sau colon. De asemenea, conform ultimelor certcetari din domeniu, neoplasmele orale si alte tumori maligne orale pot fi reduse cu circa 44%.

frunze mur2. Infuzia se prepara diferit in functie de destinatia sa, astfel:

  • in gingivite si stomatite, se poate prepara o infuzie din 2 linguri de frunze la 1 cana cu apa si se face gargara de mai multe ori pe zi.
  • leucoree – o lingura de frunze de mur se oparesc cu jumatate de cana de apa, dupa care se lasa la racit. Se fac spalaturi cu irigatorul, de doua ori pe zi, vreme de o saptamana, dupa care se face o pauza de cinci zile. La nevoie, tratamentul se reia; pentru a reduce inflamatia, in ceai se adauga si jumatate de lingurita de flori de musetel.
  • hemoroizi, fisuri anale – cinci linguri de frunze se oparesc cu doi litri de apa clocotita, se lasa la racit, dupa care se filtreaza. Se face o baie de sezut cu acest extract vreme de 10 minute, dupa care se strecoara printr-un tifon, frunzele ramase folosindu-se pentru o cataplasma ce se tine o ora pe anus.
  • ciclu menstrual prelungit ori cu sangerari abundente – se ia o lingurita de fructe uscate si una de frunze, se oparesc cu o cana de apa fierbinte si se lasa la infuzat vreme de 20 de minute. Se bea acest ceai ceva mai fierbinte, indulcit cu miere, trei-patru cani pe zi.

3. Infuzie combinata este utiala in caz de infectii urinare – o lingura de frunze de mur, una de frunze de afin si o lingurita de fructe de afin se pun la inmuiat de seara pana dimineata in jumatate de litru de apa. Dimineata se strecoara, iar plantele care raman se oparesc cu jumatate de litru de apa fierbinte, dupa care se asteapta sa se raceasca. La sfarsit, se combina cele doua licori, obtinandu-se aproximativ un litru de ceai, din care se bea cate o jumatate de cana din ora in ora.

4. Tincura : Este un bun remineralizant, antireumatic, hipotensiv si actioneaza asupra metabolismului glucidic (hipoglicemiant). Se recomanda si pentru osteoporoza, inclusiv cea indusa de medicamente si secundara altor boli, pentru emfizem pulmonar, hipertensiune arteriala, arterioscleroza, diabet zaharat tip II, fibrom uterin, sterilitate masculina, candidoza bucala. Se iau 50-70 picaturi, in administrare unica sau 30-50 picaturi, de 2-3 ori pe zi, diluate in putina apa, cu 15 minute inainte de mesele principale.

5. Pulberea obtinuta din frunze sau fructe uscate este utila in caz de diaree – se ia din doua in doua ore o jumatate de lingurita de frunze uscate si, eventual, un varf de cutit de mure uscate.

Precautii si contraindicatii

Necunoscute la doze terapeutice. Nu sunt semnalate interactiuni medicamentoase.

Recoltare si pastrare

Se recolteaza foliolele prin strujire, inainte si in timpul infloririi, avand grija sa-ti protejezi mainile pentru a te apara de ghimpi.

Uscarea se poate face atat natural cat si in mediu controlat. Pe cale naturala, se face la umbra, in poduri sau soproane, pe rame sau pe dusumeaua curtatita acoperita cu hartie, in staturi subtiri. Ai grija sa le intorci periodic, cu atentie pentru a nu le strivi.

Uscarea artificiala se face la 45-50 grade, randamentul la uscare fiind de 3-5/1

Se pastreaza in saculeti de panza sau de hartie, in locuri uscate.

Acum ca ai ajuns la final, te-am convins sa-ti sumeteci manecile si sa pornesti la cules de mure?

In articolul urmator o sa ne intoarcem la Baragan si vom discuta despre ….ce alceva? … despre ciulini 🙂

Cu prietenie,

Elena Badea.

Surse:

http://www.selene.ro/articole/mur

http://www.plante-medicinale.ro/pm/fisa_planta.php

http://www.terapiinaturiste.ro/plante-medicinale.php?planta=Mure

http://www.doctor.info.ro/murele_si_e.html

Ti-a placut articolul?

Imi pare bine ca ai parcurs acest articol pana la final. Inseamna mult pentru mine. Daca ti-a placut, alatura-te abonatilor mei si vei primi informatii utile despre plantele medicinale.

In semn de multumire pentru increderea acordata iti ofer un material despre cele mai eficiente plante medicinale in lupta cu stresul

Comments

comments

2 păreri la “Murul si sanatatea

Lasă un răspuns